
Programul de granturi Cu Apele Curate este administrat de Asociația pentru Relații Comunitare și a debutat in anul 2019, cu următoarele obiective:
Prin oferirea acestor granturi se urmărește promovarea inițiativelor care contribuie la reducerea consumului de plastic și la un management sustenabil al deșeurilor care ajung în apele din România. De asemenea, un alt obiectiv important al programului este creșterea capacității de lucru a organizațiilor ca parteneri în proces și implicit a impactului în comunitate, prin coalizare în desfășurarea proiectelor, prin oferirea de resurse (consultanță/training, mentorat) care să-i ajute în implementarea proiectelor.
Până acum, prin proiectele finanțate, organizațiile au generat schimbare reală

Se adresează organizațiilor neguvernamentale mici, locale (de tip grassroots), care rezolvă probleme punctuale legate de poluarea cu plastic a apelor din România, cu care se confruntă comunitatea lor și care, de regulă, au bugete mai mici.

Se adresează coalițiilor formale și informale care au în componența lor minimum trei organizații neguvernamentale cu experiență în domeniul mediului, capabile să propună soluții de gestionare a problemei poluării cu plastic a apelor din România.

Sunt fie granturi mici, fie granturi mari care au fost implementate în ediția anterioară, au dovedit relevanța și valoarea în comunitate și vin cu o teorie a schimbării pe termen mai lung, pentru a produce impact mai puternic (inclusiv prin scalarea/ replicarea/ creșterea proiectelor actuale).
Cofinanțare: 25% din valoarea proiectului